Pe rețelele sociale au început să apară mesaje de amenințare cu ore bune înainte de explozia de pe Manchester Arena, scriu cei de la Daily Mail, mai multe conturi de Twitter despre care se crede că ar aparține unor simpatizanți ISIS transmițând avertismente.
„Ați uitat de amenințarea noastră?”, apare într-o astfel de postare, alături de hashtag-uri precum #ISLAMICSTATE, # ManchesterArena, #UK și #British.
Și de pe un cont cu numele de utilizator Abdul Haqq a fost încărcat un mesaj în care se spunea că „bombele forțelor de aviație britanice de deasupra copiilor din Mosul și Raqqa tocmai au venit către Manchester”.
Până în acest moment, atentatul în care 22 de persoane au murit și peste 59 au fost rănite nu a fost revendicat. Autoritățile britanice anchetează incidentul ca pe un atac terorist.
Cel puțin 22 oameni, printre care și copii, au murit și 59 au fost răniți în urma unor explozii care au avut loc la finalul unui concert susținut de Ariana Grande pe Manchester Arena. Explozia s-a produs la ieșirea din incintă.”În prezent, tratăm incidentul ca pe unul terorist până când vom avea alte date”, a anunțat un reprezentant al Poliției, care merge pe ipoteza unui atentator sinucigaș. „Prioritatea noastră este să stabilim dacă acesta a acționat singur sau ca parte a unei rețele. Atacatorul, pot să vă confirm, a murit. Credem că avea un dispozitiv explozibil pe care l-a detonat provocând această atrocitate”, a declarat Ian Hopkins, șeful poliției din Manchester.
Manchester Arena este cea mai mare sală de concerte din Europa. Marea majoritate a celor prezenți la concert erau copii și adolescenți. Ambasada României în Marea Britanie a făcut demersuri pe lângă autorități pentru a afla dacă printre victime sunt și români. „ diplomatică română a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații privind circumstanțele producerii incidentului, precum și date cu privire la naționalitatea victimelor”, se arată într-un comunicat al MAE. Campania electorală pentru alegerile din 8 iunie a fost suspendată ca urmare a atacului de la Manchester Arena.
Sorry, there are no polls available at the moment.